Monologul Primaverii


Incepand prin fermitatea gesturilor mele iti povestesc tie, doritorul meu infocat de renastere ca vin inaintea ghioceilor prevestitori de armonie, incununata cu o coroana de crizanteme, calc desavarsit pe minunatele petale de lalele din urma ta, colorandu-ti zambetul firesc in toate nuantele fericirii. 174655291770171940_L5D3K01Q_c

Ca intr-un tablou de vis, prevestesc verdele naturii intr-o pata de culoare, pornind de la primul pas dau nastere izvorului desavarsit din privirea ta, jucandu-ma neincetat cu cei mai frumosi clopotei din gradina anotimpurilor. Fermecata atmosfera creata de privighetorile cursului ciclic, imi tes sub privirea puilor de maci gelosi, o rochie din fluturi, brodata cu sunetele bucuriei pe care o emani grabit, prin porii pielii tale..

Prospetimea si parfumul frunzelor, ma invart intr-un curcubeu recent, prin care parca am mai trecut, care imi pare atat de cald si proaspat..

Te transform in prada diminetilor, iti descompun culoarea in razele soarelui, te invalui in gingasia mea naturala cu dorinta de a te face sa-mi duci dorul in fiecare an.

Ma voi asigura ca in urma mea, vei ajunge sa urasti vara calda ce te sufoca..si stiu ca in iernile grele ma vei plange, pentru ca nici macar  Toamna nu te va imbratisa niciodata cum o voi face eu..

Si atunci vei astepta, da…vei astepta sa renasti iar cu mine…

Si eu voi astepta, la fel de nerabdatoare.. sa-ti zambesc prin roua diminetii ..

Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Din interiorul lui..


In drum spre soare, privirea-i parea tulburata de atata lumina. A inchis ochii speriat de ceea ce simtea. Isi repeta de nenumarate ori ca nu e timpul. Ca doar el poate decide cand se va intampla, ca timpul lui trebuie sa se rasuceasca in spre ceea ce doar el isi propune. Picaturile de apa se scurgeau pe fata lui, precum secundele in timp.Gandurile invelite in frica parca ii albeau inima, ii uscau pielea si gura. ImageOchii secati de lacrimi il faceau sa para un om rigid. Avea nevoie de ceva care sa-i picteze dragastos un zambet cald. Avea nevoie de Ea. De Primavara.

Inceputul iernii, parea a fi unul magic, fiecare sclipire ii aducea ceva nou, lumina isi schimba perceptia la fiecare inceput de zi. Totul se miscora intr-o moarte naturala. Incetul cu incetul, auriul magic reusea sa paleasca sub privirile sumbre ale trecatorilor. Doar pasarile intelegeau de ce isi poarta povara calatoare pe aripile timpului.

Nevoia de caldura crea iluzia unui suflet sec, frunzele rupeau fara mila, fasii din inima blanda a oricarui ideal. Odata cu ea, perfectiunea palea in apele inghetate din chipul indurerat al naturii. Venirea iernii stagnase emotia propriei atingeri.

Cu o tonalitate agresiva a raspuns unei provocari, exclamandu-si autonomia fata de univers. „Trecutul te-a transformat in ceea ce esti astazi”.

„E un cufar legat, nu-l pot deschide desi imi doresc sa evadez. Undeva in interior, cineva joaca rolul prizonierului, eu il evit, Doamne si cat o fac! Am obosit sa fug de el, dar o fac pentru ca nu vreau sa-l accept. Stiu ca nu asta e solutia, dar m-am obisnuit cu masca primita. Undeva e el.. el de la departare, el cu acelasi zambet, acelasi mers, aceeasi ironie cu care in mintea mea ruleaza.. Obisnuieste sa prinda viata des, e ideal, e un…”

Cerul se degrada grabit in urletele singuratice ale viscolului. Acolo s-a oprit totul. Pe marginea unui lac gaseai, doar petale. Petale calatoare..Purtate de vantul nemilos ce ascundeau un infinit de viata, fara sansa. Durerea sfasietoare a frigului se oglindea in orice trecator.

El isi grabea pasul inconstient, catre infinit. Nu stia ca deja acceptase cursul naturii. Pret de cateva secunde si-a proptit privirea in mireasma confuza a fericirii, aparent imposibila. A vrut sa renunte, dar ceva la tinut acolo. Ceva l-a strans de mana, potolindu-i furtuna din interior si eliberandu-i inima. Zambetul sau adormit, ascundea mii de lacate descuiate..
Cat cuprindeai cu privirea, totul capata o libertatea vie, acea libertate de care fiecare are nevoie..

Oameni, chipuri, fapte..


Să scrii sau să vorbeşti despre anumite întâmplări din viaţa ta nu este deloc uşor. Să scrii sau să vorbeşti despre oamenii care ţi-au marcat o anumită parte din viaţă este cu atât mai greu.

Am întâlnit oameni pe care i-am îndrăgit efectiv, fără să stau pe gânduri, întâmplător sau nu. Oameni care de la prima întâlnire m-au făcut să-i strâng în braţe de drag. Persoane care mi-au rămas în suflet şi pe care le admir. Prieteni dragi. Da! Exact! Acele fiinţe pe care aş putea să le strig oricând fără să-mi fie teamă. Acei oameni care ascund în interiorul lor o sensibilitate aparte sau lângă care mă aşez fară să mai port vreo mască.
În ultima perioadă mi se întâmplă lucruri. Lucruri frumoase, ciudate, colorate sau necolorate. Ce mai contează? Se întâmplă ceva.. N-am reuşit să aflu scopul, dar azi am mai învăţat ceva.
Unul dintre acei oameni despre care vorbeam mai sus, m-a învăţat o lecţie importantă. O lecţie pe care mi-a imprimat-o în minte, fără efort fizic, ci doar sufletesc. Recunosc că întâlnirea cu această persoană, tocmai astăzi, aş fi evitat-o. Nu din răutate, ci pentru că mă aşteptam la o discuţie „părintească” de care aş fi fugit mâncând pământul.
Surpriza a fost că în loc de „salut” am primit un zâmbet şi o punguţă în care am descoperit un puzzle. M-am uitat nedumerită şi întrebătoare. La câteva secunde am primit şi invitaţia:

– Ana, n-ai spus tu că: „Teoria copilului este joaca?” Hai să ne jucăm!

Întâmplarea haioasă mi-a desenat un zâmbet larg. În secunda următoare am împrăştiat toate piesele şi am început să-l construiesc. Nu stiam de unde să încep, imaginea mi se părea cunoscută, dar mi-am spus că e imposibil, semăna foarte bine cu o poză pe care mi-o făcuse în urmă cu câteva luni. Asa ca i-am cerut ajutorul. Împreună am reuşit, aproape să-l terminăm. Spun aproape pentru că lipsea o piesă.. Lucru care m-a întristat, aşa că m-am ridicat cu o falcă-n cer şi una-n pământ şi m-am întins spre el cu gândul să-l strâng.
Atunci mi-a spus:
– Nu-l strânge. Spune-mi! Te-ai distrat în timp ce îl construiai? Ai râs cât timp ţi-ai căutat nasul? Ţi-ai găsit buzele?

Vezi tu Ana.. aici greşim mereu. Tu, eu, el, ea… Toţi! Pentru că vrem să ajungem într-un punct şi uităm să ne bucurăm de frumuseţea drumului sau de întâmplările pe care le întâlnim pe parcurs, suntem prea concentraţi pe acel punct şi uite aşa pierdem cele mai frumoase momente. 

Din geantă a scos un plic şi mi l-a dat. În plic am descoperit piesa lipsă, împreună cu un bileţel pe care scria. „Viaţa e ca un puzzle, construieşti totul cu trudă şi atenţie până când ajungi la perfecţiune..ca să realizezi că este în zadar.”
O altă lecţie învăţată. Asta înseamnă prietenie curată. Nu degeaba spunea Gabriel Garcia Marquez că: „Un prieten adevărat te prinde de mână și îți atinge inima.”
Aşa sunt oamenii pe care îi iubesc. Aceştia sunt oamenii care îmi dau aripi, care mă fac să cobor de acolo din nori cu drag. Cu drag pentru ei pentru că sunt cei pe care îi întâlnesc zi de zi..

Etichetat , , , , ,

Hai sa vorbim despre incredere intr-un spectru de idei!


„Inainte sa incep sa scriu ma simt datoare sa spun ca nu am ales niciun cuvant pentru a forma acest text, lucrul pe care il faceam in urma cu trei luni..”

Increderea reprezinta cheia functionala in raport cu succesul necesar in orice situatie si actiune. Obisnuim sa ne ascundem dupa degete pentru ca e mai usor sa ne ferim sau sa dam piept cu provocarile.

De ce alegem lucrurile simple?

Pentru ca ne este TEAMA!

De ce ne este TEAMA?
Pentru ne gandim tot timpul la ESEC!
De ce ne gandim tot timpul la ESEC?
Pentru ca n-avem INCREDERE!
Am umplut zece pagini A4 cu scheme ca sa inteleg unde gresesc, de ce nu obtin ceea ce imi doresc si de ce totul se indreapta in jos si nu in sus!
La teorie toti suntem experti. Pe mine cel putin daca ma lasi intr-o camera, o zi intreaga iti scriu caiete intregi cu fel si fel de definitii si teori, dar ai grija sa-mi lasi si suficienta cerneala, pentru ca s-ar putea sa ratezi lucruri importante!
Din pacate asa nu merge, teoria fara practica este oarba!
Cat de recent te-ai gandit la asta?
Stai linistit, si eu m-am proptit langa o armata de intrebari si sunt sigura ca din oficiu, acelasi set l-ai castigat si tu.
Trecem prin incercari prin care se presupune ca ar trebui sa ne intarim, dar mai degraba slabim funia increderii in propria persoana.
In aceasta lipsa de incredere atragi „N” intamplari negative, lucruri la care nu te-ai fi gandit niciodata, una dupa alta iar cand ai impresia ca poti face o pauza, atunci se mai iveste ceva. Momentul in care tu vei sfarsi prin a te ascunde, apoi vei pune mai mult pret pe ceea ce spun si gandesc cei din jur in raport cu tine, te vei transforma intr-o persoana timida, demoralizata, vei simti constant nevoia de aprobarea cuiva pentru a face un lucru s.a.m.d.
Nu crezi ca e cazul sa schimbi ceva?

Indiferent ca e vorba de stilul tau de viata, modul de gandire, stilul de abordare, prietenii, ora cand bei cafeaua, locul de munca, obiceiurile, rutina etc. Sunt atatea si atatea schimbari pe care le poti face!
Daca aceste lucruri iti aduc neplacere, daca nu ai satisfactii, fa-o! O faci pentru tine, pentru fericirea ta, pentru linistea ta interioara, pentru satisfactia ta sufleteasca dar mai ales pentru libertatea ta. Informeaza-te, cerceteaza, schimba ceva! Ofera-ti libertatea de care ai cel mai mult nevoie.
Iti spun exact cum mi-am spus si mie cand am vazut ca lucrurile o iau in jos:
Oamenii niciodata nu vor inceta sa te dezamageasca, exact cum nu vor inceta niciodata sa moara, invata sa n-ai asteptari de la ei, ci doar de la tine. Dezamagirea iti roade din funia aceea despre care am vorbit la inceput, daca ai fost atent!
Mi-a placut o vorba al naibii de mult, pe care cineva foarte drag mie, mi-a repetat-o de cateva ori

„Cel mai important esti tu!”

Ti-o spun si tie pentru ca abia acum am inteles-o.
Lasa oamenii sa te iubeasca, iubindu-te mai intai TU pe tine si nu ma refer sa te transformi intr-un narcisist ci sa TE accepti asa cum esti, sa TE apreciezi, sa TE bucuri de tot ceea ce te inconjoara, sa primesti cand ti se ofera si sa realizezi ca esti un om norocos. Deschide orice portita inchisa in tine, e singurul motiv pentru care toate eforturile tale de a realiza ceva sunt in zadar.
Exerseaza cu tine in fiecare dimineata si seara, lupta, fa lucrurile care iti plac, citeste o carte, inconjoara-te de oameni frumosi, zambeste, razi, distreaza-te, plimba-te, consuma-ti energia negativa intr-un stil productiv si scapa de toate lucrurile nocive din viata ta.
Da-ti voie sa cresti si sa infloresti!
Nu ura oamenii pentru gesturile si faptele care la un moment dat te-au ranit, ei gresesc la fel de mult cum si TU gresesti. Adu-ti aminte ca si tu ai ranit la randul tau. Iarta si treci peste ei. Daca consideri ca merita o sansa, ofera acea sansa. Fa ce simti, nu te limita, in fond si la urma urmei prin asta iti dovedeste increderea in tine. Bucura-te de orice! Traieste!:)

Imagine stralucitoare


Ma uit la ceas, e „23:23”, cu mainile imi acopar privirea. „Sunt un copil”, imi strig in gand de atatea ori. „Inceteaza!”. Ma uit iar la ceas cu aceeasi privire de copil. Simt un nod in gat, un nod pe care as vrea sa-l inghit. Dintr-o data ceasul se transforma in gol, gandul imi zboara departe si incep sa visez cu ochii deschisi, mainile imi cad lin pe langa corp, visez atat de frumos, atat de bland, de curat..

Nu mai aud pe nimeni.. Vad soare, vad doua maini tinandu-se strans, zambete colorate, imbratisarea de care imi e dor, aud cuvintele jucause de la primele intalniri amestecate cu neintelegerile haioase din fiecare gest, simt mana care ma tinea cand alunecam pe tocuri seara in parc. Mirosul proaspat al naturii, lumina lunii care incalzea pana si cele mai aspre inimi si dintr-o data iar acel zambet perfect si potrivit. Incer sa ating si dintr-o data totul devine aspru, rigid.. Ma zgarie, ma doare, brusc in fata vad iar ceasul.. e trecut de „00:00”.. Ma ridic si imi repet „Inceteaza! S-a terminat, esti deja mare ca sa intelegi asta.”

Ma pun la loc, ma vreau o singura data, imi proptesc in acelasi loc privirea si incerc, ma concentrez dar stomacul mi se strange, buzele mi se micsoreaza, ochii..ochii mi-au obosit iar ea, cea care nu-mi da pace imi spune necontenit acelasi lucru. „O sa-mi fie dor sa-mi clatesc privirea in acea paleta de culori de pe mana sa, o sa-mi fie dor sa-l ascult cantand, sa-l inteleg, sa rad cu el, sa nu stiu ce sa-i spun, sa te ridic pe varfuri sa-l saruti, sa ti-l desenez in gand in fiecare dimineata si seara si sa te surprind cu imaginea lui in timpul zilei, sa te imping sa faci gesturi nebunesti si sa ma joc cu voi.. Iar cand nu mai poti, nu alerga la mine sa te ajut, alearga in alta parte, eu am obosit..timpul iti va mai spune ceva din cand in cand. Tu doar lasa-l! El isi face treaba..”

Etichetat , , , , ,

Praful constientizarii


Intr-o odaie veche incearca sa schimbe pareri cu vechiul sau prieten, prieten pe care doar el il intalneste intr-o liniste misterioasa..

” Nu incape indoiala, imi este teama ca m-am transformat intr-un las. Fac ce fac si ma ascund. Ma ascund de mine, ma ascund de tot ceea ar putea sa ma inconjoare. Orasul mi-a ramas o simpla amintire, il concep ca pe un scartait enervant de usa. Cu aceeasi iubire pentru sine, m-am decis sa ma mut departe de ceea ce as putea intelege din gesturile oamenilor. Oameni pe care n-am de gand sa-i implic in aceasta furtuna.
..Suntem ca o stanta perfecta ingurcitata in masa, avem timpul limitat. Acum se intampla totul iar maine poate ca voi vedea doar golul. Poate dura doua luni sau poate un an, doi, trei, cinci, mai mult de cinci n-am experimentat dar mi s-a intamplat sa ma proptesc pe pragul celor doua luni.
Cand iubim numaram?

Nu, trece timpul si nu realizam. Realizam abia cand simtim ca n-are sens. Devine odios momentul in care observi ca te transformi intr-un „invins”, intr-o lupta pe care n-ai vrut-o. Cine naiba ar vrea sa-si scoata scutul gaurit in mijlocul naturii? Nu pare uman, bineinteles..
Pentru o secunda, mi-am permis sa las totul balta doar in gandul meu iar pentru alte zece minute sa fiu sincer. Cu riscul sa devin penibil cum cred eu persoanele de o sinceritate jenanta. Nu imi este rusine. Imi asum rolul acesta. Chiar acum!
Ma joc cu un parfum pe care il pulverizez din secunda in secunda. Il combin cu fumul de tigara si descopar cat de frumos se unesc. Studiez felul in care parfumul meu se lupta sa cucereasca fumul de tigara, sa-l infrumuseteze, sa-i dea culoare, sa-i dea sens.. Iar apoi ma intorc la mine..
Ma intreb care dintre noi doi a devenit fumul de tigara?
Eu? sau Tu?
Imi scot tabla de sah, incerc sa joc. Joc singur. Pare un joc stupid pentru statutul meu dar esential. N-am prea mult chef ce-i drept, dar o fac! Castig si il pun la loc, cu un regret. Laurii au ramas in umbra. Nu simt nimic, totul e mecanic. Cuvantul cheie! „Mecanic”
Ma incapatanez sa lupt apoi si scot tabla in ideea ca voi schimba ceva. „Trebuie sa fiu altfel.” La al doilea joc voi fi mai bun! Imi repet de nenumarate ori. Fara sens, repet greseli, dar nici asta nu ma misca din circuit. Nepasare.
Am descoperit! Trebuie sa-mi pese mai mult! Sa pun suflet! Pentru al treilea joc pun suflet! Voi juca din toata inima. Inima! Unde este inima? E acolo..la locul ei.. Doarme nepasatoare intr-un fum de indiferenta.
M-am blocat! Cum sa progresez in joc..? Stiu! Am cateva masti aruncate intr-o cutie rosie! Nimeni nu isi va da seama!
Piesele asteapta pe tabla prafuita…Oboseala”

Oboseala uneori pare ca ne acapareaza pe toti, in tot ceea ce ne priveste. Fie ca e vorba de o persoana care asteapta intotdeauna cu sufletul la gura si cu buzunarele pline de dor, fie ca e vorba de tine. Te-ai gandit vreodata ca probabil acea oboseala provine de undeva din suflet? De undeva din tine? Din acel balonas care pompeaza si iti cere neincetat acel elixir pe care tu din superficialitate ajungi nu il mai oferi..?
Cu siguranta fiecare lucru si pas sacadat pe care il faci si nu iti iese asa cum iti doresti se datoreaza faptului ca inca nu ti-ai stabilit nicio prioritate care sa aiba legatura cu sufletul tau. Cauti in jur atatea placeri moarte cu care sa-ti umpli bagajul nefolositor si treci ca un tiran peste inima ta. Inima care in timp moare pentru ca tu o lasi..? Nimeni nu a spus ca e usor dar primul pas ajuta la constientizarea realitatii si in cazul acesta nu este o ruina a unei povesti. O spun cu siguranta. Iubirea e mai mult decat o poveste! Sa-ti deschizi inima si sa iubesti reprezinta cea mai simpla si de pret actiune pe care si tu, si eu, si oricine o poate face..

 

 

 

Etichetat , , , , ,

Puzzle incomplet


Cu o vechime strategica, salasluieste intr-una din odaile casei sale un puzzle de toata splendoarea. Pe o panza subtire de bumbac isi extinde povestea in toate colturile, exprimand un secret frumos. Cu cat maresc pasii spre el, povestea prinde culoare desi realizez ca este incomplet.

Gurile rele spun ca una din piesele cele mai frumoase a fost furata, ba chiar smulsa, altii sustin cu tarie ca aceasta nu se potrivea continutului. Cateva persoane murmura adevarul in coltul gurii..

Trecatorii povestesc incordati despre personajele care s-au chinuit sa-l intregeasca, cum s-au straduit sa aseze o piesa contrafacuta si sa pacaleasca privelistea…dar fara succes. Multi dintre ei si-au reprimat sufletul, au evitat sa priveasca in fata si au negat faptul ca piesa cheie se afla langa..

Egoismul nu i-a dus prea departe, ajungand intr-un final sa renunte. Lasitatea s-a infasurat in jurul unui singur izvor urmand ca mai apoi inima lor sa cedeze.

O buna perioada de timp linistea a acoperit povestea, mai cu seama praful a palit fiecare piesa expresiva. Doritori si curajosi se spune ca exista de cand lumea, doar ca piesa inca se afla langa puzzle..

Doar pare departe insa ea este atat de aproape..

Etichetat , , , , ,

Asteptarea


Asteptarea pare atat de ucigatoare uneori, mai ales cand e vorba de viata unui om pe care il iubesti sau in alte cazuri mai putin fericite..a doua persoane. Cateodata nici n-ai la cine sa strigi, sa urli, sa tipi sau sa strangi in brate de atata durere, e normal,  fiecare om are drumul lui in viata. Se spune ca trebuie sa fi puternic dar cum se face asta? Exista cumva un butonas in noi pe care il putem apasa? Avem oare o functie pe care o putem activa?

Azi ma intreb.. De ce nu apreciem viata la adevarata sa valoare? De ce nu realizam acest lucru desi avem exemple in jurul nostru care poate ca isi doresc sa mai faca atatea iar timpul lor se termina in urmatorul pas? Pentru ca asa suntem noi, niciodata nu apreciem ceea ce avem, niciodata nu ne bucuram de soare cand il primim si ne plangem constant, niciodata nu ne bucuram de ploaie si ne ascundem sub umbrele sau de un simplu cuvant frumos pe care il primim de la persoana iubita, vrem sa parem mai destepti, uitam sa ascultam, sa dam sanse, sa facem atatea lucruri..iar asta ne rapeste timpul pentru cele mai frumoase momente.

Loc pentru furie si lacrimi nu mai e..Le-am inlocuit cu putina speranta. Azi nu pot sa spun ca sunt mai vesela dar incerc sa ma obisnuiesc cu golurile pe care le simt din ce in ce mai mult in mine, cu timpul se vor umple, important este ca in aceste zile am invatat ca viata reprezinta cel mai frumos dar pe care il putem primim vreodata. Ca noi cei care suntem sanatosi putem face atatea lucruri minunate, lucruri la care altii tanjesc..si ce poate fi mai trist decat un om care vrea cu tot dinadinsul sa fie sanatos, sau sa se mai bucure de cateva ore aici, cu noi sau poate singuri?

Renunt sa-mi mai pun intrebari si sa mai caut raspunsuri, am obosit..dar promit sa zambesc oricare ar fi deznodamantul. Poate ca acesta este butonul care activeaza un om puternic.

Etichetat , , , , ,

Ce lipseste?


Cine isi imagineaza ca va iesi pe ploaia asta din casa? Sau cel putin ca se va opri in mijlocul ei sa poarte o discutie..? Bineinteles  ca noi cei care mai coboram dupa tigari sau cu un patruped de gat ori legat de picior, mai avem ocazia sa auzim sau sa vedem lucruri. In mod normal eu nu am timp sa ma ascult nici macar pe mine dar azi pot sa spun ca am ramas putin uimita. Mi-am luat umbrela si am plecat in parc cu Maya, ca doua burlace fiecare cu treaba ei. Eu simteam nevoia de aer, ea simtea nevoia de..stat in casa..La un moment dat, la un metru, o fata si un baiat se certau de mama focului, eu incercam sa o calmez pe Maya care intotdeauna se baga in discutii neintrebata, ei continuau sa-si spuna chestii care mai de care mai “siropoase”. Incepusem sa cred ca formeaza un cuplu..nu..?

Dar in ploaie..? Nu puteau sa-si gaseasca un loc mai bun..?

Intr-un final fericit pentru mine, am aflat si motivul. El o ceruse in casatorie, ea era  speriata si incerca sa-l indulceasca reprosandu-i anii si orele petrecute impreuna, momentele in care el a mintit-o si inselat-o si alte baliverne fara sens la momentul acela. El pleaca, ea plange ..si gata relatia, s-au despartit. Sec!

Eu am ramas cu o bala la gura pentru ca asteptam ca el sa se intoarca.. evident! Gandire de femeie dar serios! Cu cine era sa tin? Cu ursul?

Ma simteam ca intr-un film dramatic, noroc ca ii ajuta si vremea..

La un moment dat le-as fi schimbat si replicile, le-as fi colorat frumos pentru ca incepusem sa ma satur de atata drama.

Oare noi femeile stim ce naiba vrem de la viata uneori? Cand nu avem pe cineva, ne plangem ca nu avem. Cand avem, ne plangem ca il avem si ne sufoca. Atunci ne loveste libertatea si independenta in tampla.

Oare ce lipseste?..Echilibrul? Intelegerea?

Oare ce nu au? De ce se ranesc dupa atatia ani cu o decizie luata in cateva secunde? De ce intr-o relatie nu se discuta? De ce isi ridica un zid intre cele mai bune si frumoase amintiri? De ce nu se iarta? De ce nu isi acorda sanse? De ce fac lucruri pe care le regreta si apoi se intorc cand deja e prea tarziu? De ce apreciaza ce au avut abia dupa ce au pierdut? De ce iubirea moare? De ce nu sunt amandoi capabili sa mentina totul viu? La ce bun sa cresti ani de zile o floare daca apoi o vei arunca? Si cu atatia ani de prietenie ce se intampla? Atatea amintiri si trairi care mai de care mai spectaculoase, unde ajung sa se duca?

Intrebari prin care toti trecem, intrebari pe care toti ajungem sa ni le punem la un moment dat, indiferent ca am fost noi cei care am plecat dintr-o astfel de relatie sau am stat si am privit cum ni se inchide usa in fata.

Imi aduc aminte de mine si de ultima mea relatie, de frumusetea momentului in care ne-am mutat impreuna si de cate ori am carat mobila de la parter la etajul unu pentru ca nu ne hotaram in care parte a casei sa stam, de cate ori am terminat o cearta razand sau de cate ori alunecam in fata usii, ma impiedicam pe scari sau cadeam in pivnita. Imi aduc aminte cu placere de fiecare amintire frumoasa, de fiecare zambet intelegator pe care il primeam la fiecare pozna pe care o faceam, de zilele in care nu conta ca mananc pepene rosu cu obrajii umezi sau ca beau lapte de parca inainte m-as fi spalat cu el pe fata. Rad mereu cand imi reamintesc de cate ori m-am lovit cu capul in peretele de la bucatarie nerabdatoare sa-i sar de gat, ma bucur la gandul ca nu se supara cand dimineata ma trezeam si saream in pat razand in hohote ori de  faptul ca imparteam totul si ca eram cei mai buni prieteni inainte de orice.

A fost o relatie frumoasa in care am invatat ca spatiul conteaza, ca libertatea e importanta si multe alte lucruri, practic am crescut impreuna, am invatat impreuna, am lucrat impreuna dar fiecare are dreptul sa aleaga ceea ce crede si simte ca este mai bun pentru el si pentru viitorul lui.

 Revin putin la intamplarea de azi. Ce se intampla cand lucrurile incep sa se miste intr-o alta directie? Cum te descurci cu o cerere in casatorie? Eu am fugit la tata o saptamana, m-am montat in mijlocul patului, am ascultat muzica pana cand mi-a venit rau, am mancat tot ceea ce am vrut, mi-am bagat telefonul sub saltea si m-am gandit daca asta e cu adevarat ceea ce vreau sa fac. Nu, nu asta imi doream. Imi doream sa-mi construiesc un viitor, imi doream independenta pe care acum o iubesc, imi doream sa fac lucrurile singura, imi doream atat de multe chestii pe care le-am si realizat. Intre timp ne-am despartit, am decis ca fiecare trebuie sa-si construiasca un drum singur.

 Eu am vrut sa ma pun in fata unor situatii aparent fara iesire, pentru ca stiam ca doar asa ma voi maturiza, am renuntat la rasfat si iubire pentru ca aveam nevoie de o singuranta pe care doar eu puteam sa mi-o ofer. Nu, nu m-am intors din drum cand mi-a fost greu, nici cand n-am avut ce sa mananc sau cu ce sa ma invelesc dar am trait si traiesc indragostita de imposibil, pentru ca cea mai mare satisfactie o ai atunci cand realizezi acel ceva in care altii nu cred. Sa fim seriosi, imposibil nu exista, mai ales atunci cand crezi in ceea ce ti-ai propus. Asa ca mi-am luat bocceluta si am plecat unde am vazut cu ochii si am facut ceea ce am crezut eu ca e mai bine, respectandu-ma pe mine in primul rand si apoi pe cei din jur. Nu m-am uitat in spate, niciodata nu o fac, poate ca asta este si secretul..

Cel mai bine este sa nu te intoarci sa lingi pe unde ai calcat, chiar daca uneori  simti nevoia sa faci asta. Cand vrei sa pleci, pleaca! O faci pentru tine, pentru binele tau, pentru persoana ta, persoana care conteaza cel mai mult.

Cat despre cuplul de dimineata, nu pot sa spun decat ca..oamenii au ajuns sa complice lucrurile prea mult cand totul este atat de simplu.. Oamenii au ajuns sa  minta, in loc sa spuna adevarul si sa isi distruga linistea somnului cu procese de constiinta. Care-i sensul? De ce sa joci teatru cand nu merita sa pierzi timpul cu astfel de jocuri, de ce sa nu te folosesti de acele clipe ca sa faci ceva productiv si infloritor pentru inima si sufletul tau?

Etichetat , , , , ,

Azi..vreau totul inapoi!


Azi vreau sa fiu copil din nou! Azi vreau sa ma intorc in casa mea, in adevarata mea casa, imi vreau jucariile de care am fugit si caldura pe care timpul mi-a furat-o.  Imi vreau camera cu draperii roz si primul catel pe care l-am primit la 9 ani. Vreau sa aud fara oprire vocea mamei care-mi indica pe un ton apasat ora 19:30, ora de intrare in casa. Vreau sa o aud cum ma cearta si sa-i multumesc pentru tot ceea ce la varsta respectiva nu intelegeam. Azi vreau sa arunc cu toate  creioanele dupa fratele meu si sa-i spun cu toata iubirea, cat de mult il urasc atunci cand nu ma lasa sa invat si imi fura caietele.. Azi imi e dor sa sar de gatul tatalui meu proaspat venit acasa si sa-i descompun diplomatul pentru a-mi recupera noua jucarie.

Azi imi vreau inapoi coditele si rochitele in schimbul celor de acum, imi vreau parintii aproape si momentele in care noaptea dupa un vis urat puteam sa ma strecor intr-un loc sigur, intr-un loc in care cineva ma mangaia pe cap si imi spunea ca a fost doar „un vis urat”. Imi e dor de momentele in care traiam cu intensitate orice bucurie si urasc golul prin care cele de acum palesc. Imi e dor de dragoste si de un loc in care sa ma ascund de toata lumea chiar si pentru cateva clipe. Imi e dor de felul in care ma certa mama, de primele noastre sedinte de make-up si de zilele in care ea picta pe panza si eu pe bluza.. Imi e dor ca din echipa noastra de prietene si complice..sa fiu eu cea care nu poate si.. nu ea..

 

 

 

Etichetat , , , , ,
Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.