Dorul nostalgiei


Am adormit pictandu-mi cuvintele in milioane de culori, nici nu stiu in ce clipa am inceput sa visez, imi aduc aminte ca m-am trezit infasurata in caldura si zambind m-am cuibarit la loc cu impresia ca in urmatoarele minute o sa dispara.

Azi imi e dor, dor de Primavara pe care am asteptat-o atat de mult, Primavara care s-a evaporat in palmele mele mai rapid decat mi-am imaginat, imi e dor de Vara si de caldura ei, de prima intalnire, de prima privire, de prima data in care am stiut ce vreau, de prima discutie in care am memorat totul si de seara in care mi-am povestit cea mai minunata zi pana la 4 dimineata, imi e dor de momentul in care capacele sticlelor de plastic au luat locul portocalelor, ba chiar imi e dor si de ultima luna stresanta a Facultatii, de cuvintele pe care oboseala mi le interpreta in cel mai hazliu mod, de tipetele lui Iedy cand ii ascundeam lucrurile prin casa, de serile in care ieseam la alergat cu telefonul in mana imprastiata de grija sa nu pierd raspunsurile care ma bucurau cel mai mult, imi e dor de nazbatiile mele tipice prin care treceam neobservata in ochii celor dragi, tot atat de dor imi este si de zilele pe care le petreceam cu Ela sau de discutiile interminabile pe care le aveam seara tarziu cu un necunoscut pe vremea aceea care astazi imi este mai cunoscut decat as fi crezut.

Imi e dor de ziua in care am ajuns acasa si in fata liftului am descoperit un drum brodat de lumanari si mesaje, de tipetele de fericire care mi-au revenit in momentul in care am poposit in casa, de acei putini oameni care mi-au facut cel mai frumos cadou, de cei care s-au alaturat intre timp in acest joc.. Dar cred ca cel mai dor imi este de zambetul lui, al aceluia care ma face sa vad tentele colorate dintr-o pata neagra, imi e dor de glumele lui pe care uneori par sa nu le ascult, de caldura bratelor care stiu ca ma inconjoara dezinteresat, de mainile lui calde care-mi provoaca cea mai deosebita stare…

Azi sunt plina de dor si pentru ca sunt un vulcan de iubire, cateodata imi vine sa erup, clocotesc nestapanita uitand sa mentin un echilibru..dar pana la urma ce mai conteaza? Daca in viata nu faci ceea ce simti, apoi cand sa o faci? Cand realizezi ca timpul trece pe langa tine si ramai cu bagajul plin de regrete? Timpul e scurt, momentele frumoase pe care noi le asteptam cuminti si la care nu contribuim cu nimic din cauza egoismului generat de mentalitate, se duc fara sa le simti iar apoi vine vremea cand iti spui..”as fi putut sa fac mai multe” dar timpul acela a trecut..si tu ramai doar cu un simplu „as fi putut”. Din cele mai multe lectii pe care le-am primit, voi pune in practica lectia cea mai esentiala .. Voi?

 

Etichetat , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: