Lumea in alb si negru


Separat de sentimentele rationale pe care orice particica dintr-un corp le poate degaja, cateodata vrei sa-ti clarifici integritatea in fata unei imagini de neconvins. Sunt fel si fel de trairi si sentimente care iti pisca varful limbii simtind o iutime mai arzatoare decat actiunea in sine. De cele mai multe ori ai ocazia si sansa sa te intrebi ce se intampla, pentru ca esti liber si nimeni nu-ti cere socoteala intrebarilor pe care ti le pui. Strans de maini, pulsul tau bate necontenit, totul se intampla atat de repede si intr-un ritm atat de rece incat capul tau se pricopseste cu o durere nemarginita.

Sa fie oare din cauza faptului ca ai gandit sau simtit peste masura?

In mintea ta e posibil sa roiasca siroaie de nevrute, pielea ta e posibil sa se usuce din cauza lipsei de apa pe care o refuleaza ochii tai dar pompita aceea din stanga care iti da atata culoare in obraji, care iti face buzele atat de rosii, ochii atat de sclipitori, oare ea nu mai conteaza?

Cateodata n-avem timp sa ne ingrijim de balonasul acela care se afla inauntrul nostru, sunt momente in viata cand neglijam intr-o forma drastica ceea ce simtim dar oare asta duce undeva?

De cate ori n-am trecut cu totii peste unele sentimente nepasatori? De cate ori n-am trecut peste momente si ne-am creat mii si mii de stalpi de care ne-am agatat sfiosi si increzatori ca asa vom fi mai puternici si mai greu de controlat. Din pacate momentul constientizarii a reprezentat cel mai greu traseu, pentru ca suntem facuti din iubire, pentru ca asta e baza cu care reusim sa pictam zambete colorate pe fata celor din jur fara sa le mai cerem inapoi, pentru ca doar iubind ne putem apara de rautatiile celor din jur…pentru ca doar iubind suntem noi…

Dar asta cum se face?

Stie cineva cum?

Stie cineva?

Nu, nu stie nimeni, pentru ca traim intr-o lume in care ne-am pierdut, in care nu mai stim sa simtim, sa atingem, sa mangaiem, sa pretuim, sa zambim, sa strangem in brate, sa daruim… Traim intr-o lume in care trecem nepasatori prin razele de soare fara sa mai simtim caldura produsa de ele, plangandu-ne tot timpul de frigul din spatele lor, pentru ca intotdeauna avem timp sa ne punem mana la ochii si sa ne ascundem..

Si asa incetul cu incetul ne omoram unii pe altii pentru ca distrugem singurul lucru care ne uneste…de aici se naste distanta dintre oamenii de pe strada, distanta dintre cuvintele, gesturile si privirile lor. Nu v-ati intrebat niciodata de ce unii oameni nu se privesc in ochii cand poarta o discutie?

Ei bine mie mi s-a intamplat sau vreau sa ocolesc priviri, de teama… De acea teama care se materializa in corpul meu in momentul in care traversam cu gandul anumite lucruri pe care incepeam sa le constientizez..

De multe ori mi-as fi dorit sa traiesc in vremurile trecute, unde nu toata lumea era atat de rea, unde mai existau principii, unde mai gaseai caldura si imbratisari dezinteresate, unde oamenii iti umpleau sacosa cu iubire, de unde plecai plin de fericire si unde te intorceai tot la fel de fericit.

Dar cineva mi-a readus aminte in dimineata asta ca undeva in lume, intr-un coltisor cat de mic sau poate chiar mai aproape de mine se afla un om din acele vremuri care este gata sa-mi picteze oricand un zambet colorat ..

Etichetat , , , , ,

2 gânduri despre „Lumea in alb si negru

  1. LOLLIPOP spune:

    Hm…Nu stiam ca scrii. E foarte frumos postul asta. E real. se simte !

  2. Raluca spune:

    tu te poti uita cu ochii liberi in Soare?atunci de ce te miri ca sunt oameni care nu te pot privi in ochi?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: