Casuta Rosie


Privesc cum isi construieste o noua casa, n-are stare, n-are somn si totusi nu inteleg de ce nu e stresata, ii privesc zambetul de la distanta si ma intreb oare care-i secretul? Ce a adus-o in starea asta?

Curtea e plina de materiale, cineva a avut grija ca totul sa ajunga la destinatie, aici nimeni nu sta doar trecatorii mai arunca o privire nedumerita, nimeni nu stie ce se intampla, toti pun fel si fel de intrebari, majoritatea pleaca cu o spranceana ridicata…

Eu sunt inca aici si inca ma intreb, de unde mai are speranta ca dupa atatea casute daramate, aceasta va rezista? La unele nici nu a reusit sa termine fundatia, la altele acoperisul era spart iar ploaia a udat toti peretii, la cele aproape terminate nu a mai reusit sa deschida usa iar pe cele primite cadou le-a refuzat. Nu o condamn, ea stie mai bine de ce, pana la urma cred ca asta a ajutat-o sa invete sa-si construiasca una mai rezistenta, stiu foarte clar ca niciodata nu a vrut totul de-a gata!

Cand am inteles cu adevarat ce vrea sa faca, mi-a fost teama, nu as fi vrut sa o vad iar dezamagita, ba chiar am incercat sa ma impun si sa o trezesc la realitate, dar privirea ei m-a imbrancit si mai rau intr-un decor sinistru, atunci a fost momentul in care am decis sa stau in umbra si sa-i privesc fiecare miscare. Are dreptate, cine sunt eu sa-i stric fericirea dupa atata timp? Mi-am bagat egoismul in buzunar si mi-am rezervat un loc pe banca din curtea viitoarei sale casute.

Privesc putin uimita, nu ma asteptam sa gasesc atatea flori in jurul meu iar cerul pare mai albastru cand ea e prezenta. Intr-una din zile si-a facut aparitia minunata Iarna dar ceea ce mi s-a parut si mai straniu a fost faptul ca desi ningea, simteam cu fiecare fulg o caldura interioara. Nu pricep fenomenul dar nu-i singura ciudatenie pe care am vazut-o aici, incep sa ma obisnuiesc..

Cand am intrebat-o ce culoare va avea exteriorul mi-a raspuns foarte relaxata ca vrea sa fie rosu. Ma gandeam ca-i mai trebuie in loc de un caine, un Taur ca sa se potriveasca, dar nu am mai spus nimic pentru ca nici nu ma mai asculta.

Putin mai in fata vad cateva tablouri infasurate in ziar, nu inteleg de ce le-a scos afara.. magazia niciodata nu a fost distrusa…

M-am oprit in mijlocul actiunii si recunosc ca intr-o zi ma voi alatura ei, imi place sa o vad zambind, peste teama mea imi doresc sa-i intretin zambetul, recunosc ca prin el traiesc si eu, asa ca imi voi lua inima in dinti si voi incepe sa lucrez la camera ei personala..Poate azi sau poate maine..

Etichetat , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: