Granita unui episod


Se opreşte în spaţiul dintre uşă şi oglindă, loc în care îşi scutură bluza de câteva amprente similare cu ceva ce a mai trăit. Singura metodă de a se calma era să îşi şteargă buzele lipsite de vlagaă şi să-şi prindă părul ce i-a mai rămas, într-o coadă umilă. Tura de noapte i-a suflat privirea măcinându-i speranţele şi visele..

Totul atârna greu în faţa imaginii pe care şi-o crease, parcă pentru o secundă îi plăcea ce trăia, începuse să creadă că e real, parcă lumea nu părea atât de rea, parcă vroia să rămână acolo..cu imaginea de atunci, cu oamenii pe care îi cunoscuse, cu noua sa lume, acum deja prinsă într-un bol de cristal ce stă cuminte, undeva pe noptiera din dreapta..
Înainte putea muta munţii din loc dar de această dată s-a rezumat la „a trece mai departe”..

A păşit cu încredere în afara pragului de miere, prag dulce şi totuşi atât de acru…
Se indreapta iar spre usa de la baie incoltita de un fior produs de razboiul dintre trecut si prezent. Fata-i purta aceeasi masca cu care obisnuia sa se prezinte la fiecare intalnire cu oglinda, golita de orice speranta isi sterge si de aceasta data rujul rosu de pe buzele sale zdrobitoare, isi indreapta spatele si pleaca demna spre iesirea gandurilor ei.

„undeva in trecut se dezmeticeste si ramane nemiscata o clipa, gesturile sale prind o aura de timiditate si de frica. Cineva o cuprinde in brate si o mangaie pe par. Atunci se priveau lung de parca nu s-ar mai fi vazut niciodata, privirea ei nastea un sentiment si mai confuz, ochii ei ascundeau un univers in care s-ar fi putut pierde oricine, casa se insufletea de forfoteala lor, cerul ramasese voalat, nu se auzeau decat greierii de afara, doar luna ii modela  la vremea aceea figura si ochii iar parul devenea si mai angelic in razele purpurii ale lunii..”

Ca o cersetoare isi strange peticele despicate din inima in asternuturile grizonate ale universului sau pictat pe o panza alba, mai sigura ca niciodata face primul pas in bratele misterului. Desavarsita caldura-i vindeca rana impletita, nimeni nu o banuieste de durere, lumea se inneaca in zambetul sau plin de viata, aparentele sunt cel mai bun atu…
Se zbate in bataia vantului pentru ca cineva a scos-o la licitatie..  ea inca priveste pierduta in gol, oftand cauta caldura pe care a simtit-o candva.. Ochii si-au pierdut culoarea stralucitoare, parul ii s-a uscat. Acum doar buzele au o nuanta desavarsita datorita lacrimilor ce le ating…Oferta limitata a facut-o sa-si simta pretul, acum sensul e pierdut prin multime, contactul cu ea inca il construiesti in timp ce copilul din ea moare incet, incet…

Etichetat , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: