Muzeul de oameni


Ne luptam cu gesturile si cuvintele, ne lovim nepasatori, ne impiedicam in rautatea noastra nefireasca, rautate ce ne ambaleaza frumusetea stralucitoare a sufletului intr-un convoi artificial iar slabiciunea continua sa ne picteaza sensibilitatea intr-o indiferenta transparenta fara niciun regret..

Strada mi se pare un muzeu de oameni impietriti, sufletele lor sunt aruncate in magazinul de antichitati din spatele universului, prafuite si uitate, inimile lor s-au oprit inaintea pulsului iar focul le-a ars si ultimele gesturi native..
Naturaletea se zbate intre atatia ipocriti care isi inghit lacrimile in tacere si zambesc in oglinda minciunilor lor, altii se ascund sub un zambet cu o identitate falsa..

Gesturile lor rapide imi intuneca privirea iar incapatanarea cu care ei strabat viata, ma ambitioneaza sa le zambesc constant, sa le daruiesc un pic din simplitatea mea, sa le fardez frustrarile si sa le dau din speranta visurilor mele..

Ma dor oamenii care sufera, ma nelinistesc lacrimile lor, ma doare neputinta si refuzul care le ingheata inima, urasc sa vad ca frica le smulge si ultima faramita de putere si asa ajung sa detest nedreptatea care le apasa umerii fara niciun pic de compasiune..

Etichetat , , , , ,

Un gând despre „Muzeul de oameni

  1. Bogdan spune:

    Cel mai mult mă doare indiferența și lipsa acerbă a compasiunii din viața cotidiană. Îndoctrinarea mai are un pic și ajunge la rezultatul final: dezumanizarea totală a unei rase care a purtat odată numele de Om.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: