Picaturi

Ploua. Mintea imi zboara dintr-o parte in alta. Ma opresc si incerc sa-mi iau privirea de la geam, simt ca ma pierd printre picaturile ei reci.Incerc sa pun capat prin a-mi repet ca e doar o stare care nu va tine mult si atunci imi spun cat de absurda pare a fi nostalgia naturii..
M-as plimba ore in sir prin ploaie, as discuta si as pune tara la cale gandind o mie de variante cu finaluri fericite. As picta zeci de porumbei albi si sute de cuvinte usoare menite sa incalzeasca oamenii, implicit pe mine.. Pentru cateva secunde m-as opri intr-un colt, departe de lume, doar eu cu gandurile si amintirile mele. As indrazni sa visez departe si as face lucruri pe care de obicei nu le fac din teama, mi-as descoperi sufletul si as elibera toata iubirea si dragostea pe care o port. Fara niciun pic de frica m-as scalda in cel mai rece rau si as recunoste ca totusi sunt om. Mi-as sufoca incapatanarea si as proceda cum imi dicteaza inima fara sa-i mai acord atentie mintii, ba chiar m-as descalta si as alerga atat de tare incat sa simt adevarata libertate. N-as gandi de doua ori inainte sa fac toate aceste lucruri doar ca ploaia s-a oprit..