Oameni, chipuri, fapte..


Să scrii sau să vorbeşti despre anumite întâmplări din viaţa ta nu este deloc uşor. Să scrii sau să vorbeşti despre oamenii care ţi-au marcat o anumită parte din viaţă este cu atât mai greu.

Am întâlnit oameni pe care i-am îndrăgit efectiv, fără să stau pe gânduri, întâmplător sau nu. Oameni care de la prima întâlnire m-au făcut să-i strâng în braţe de drag. Persoane care mi-au rămas în suflet şi pe care le admir. Prieteni dragi. Da! Exact! Acele fiinţe pe care aş putea să le strig oricând fără să-mi fie teamă. Acei oameni care ascund în interiorul lor o sensibilitate aparte sau lângă care mă aşez fară să mai port vreo mască.
În ultima perioadă mi se întâmplă lucruri. Lucruri frumoase, ciudate, colorate sau necolorate. Ce mai contează? Se întâmplă ceva.. N-am reuşit să aflu scopul, dar azi am mai învăţat ceva.
Unul dintre acei oameni despre care vorbeam mai sus, m-a învăţat o lecţie importantă. O lecţie pe care mi-a imprimat-o în minte, fără efort fizic, ci doar sufletesc. Recunosc că întâlnirea cu această persoană, tocmai astăzi, aş fi evitat-o. Nu din răutate, ci pentru că mă aşteptam la o discuţie „părintească” de care aş fi fugit mâncând pământul.
Surpriza a fost că în loc de „salut” am primit un zâmbet şi o punguţă în care am descoperit un puzzle. M-am uitat nedumerită şi întrebătoare. La câteva secunde am primit şi invitaţia:

– Ana, n-ai spus tu că: „Teoria copilului este joaca?” Hai să ne jucăm!

Întâmplarea haioasă mi-a desenat un zâmbet larg. În secunda următoare am împrăştiat toate piesele şi am început să-l construiesc. Nu stiam de unde să încep, imaginea mi se părea cunoscută, dar mi-am spus că e imposibil, semăna foarte bine cu o poză pe care mi-o făcuse în urmă cu câteva luni. Asa ca i-am cerut ajutorul. Împreună am reuşit, aproape să-l terminăm. Spun aproape pentru că lipsea o piesă.. Lucru care m-a întristat, aşa că m-am ridicat cu o falcă-n cer şi una-n pământ şi m-am întins spre el cu gândul să-l strâng.
Atunci mi-a spus:
– Nu-l strânge. Spune-mi! Te-ai distrat în timp ce îl construiai? Ai râs cât timp ţi-ai căutat nasul? Ţi-ai găsit buzele?

Vezi tu Ana.. aici greşim mereu. Tu, eu, el, ea… Toţi! Pentru că vrem să ajungem într-un punct şi uităm să ne bucurăm de frumuseţea drumului sau de întâmplările pe care le întâlnim pe parcurs, suntem prea concentraţi pe acel punct şi uite aşa pierdem cele mai frumoase momente. 

Din geantă a scos un plic şi mi l-a dat. În plic am descoperit piesa lipsă, împreună cu un bileţel pe care scria. „Viaţa e ca un puzzle, construieşti totul cu trudă şi atenţie până când ajungi la perfecţiune..ca să realizezi că este în zadar.”
O altă lecţie învăţată. Asta înseamnă prietenie curată. Nu degeaba spunea Gabriel Garcia Marquez că: „Un prieten adevărat te prinde de mână și îți atinge inima.”
Aşa sunt oamenii pe care îi iubesc. Aceştia sunt oamenii care îmi dau aripi, care mă fac să cobor de acolo din nori cu drag. Cu drag pentru ei pentru că sunt cei pe care îi întâlnesc zi de zi..

Etichetat , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: