Din interiorul lui..


In drum spre soare, privirea-i parea tulburata de atata lumina. A inchis ochii speriat de ceea ce simtea. Isi repeta de nenumarate ori ca nu e timpul. Ca doar el poate decide cand se va intampla, ca timpul lui trebuie sa se rasuceasca in spre ceea ce doar el isi propune. Picaturile de apa se scurgeau pe fata lui, precum secundele in timp.Gandurile invelite in frica parca ii albeau inima, ii uscau pielea si gura. ImageOchii secati de lacrimi il faceau sa para un om rigid. Avea nevoie de ceva care sa-i picteze dragastos un zambet cald. Avea nevoie de Ea. De Primavara.

Inceputul iernii, parea a fi unul magic, fiecare sclipire ii aducea ceva nou, lumina isi schimba perceptia la fiecare inceput de zi. Totul se miscora intr-o moarte naturala. Incetul cu incetul, auriul magic reusea sa paleasca sub privirile sumbre ale trecatorilor. Doar pasarile intelegeau de ce isi poarta povara calatoare pe aripile timpului.

Nevoia de caldura crea iluzia unui suflet sec, frunzele rupeau fara mila, fasii din inima blanda a oricarui ideal. Odata cu ea, perfectiunea palea in apele inghetate din chipul indurerat al naturii. Venirea iernii stagnase emotia propriei atingeri.

Cu o tonalitate agresiva a raspuns unei provocari, exclamandu-si autonomia fata de univers. „Trecutul te-a transformat in ceea ce esti astazi”.

„E un cufar legat, nu-l pot deschide desi imi doresc sa evadez. Undeva in interior, cineva joaca rolul prizonierului, eu il evit, Doamne si cat o fac! Am obosit sa fug de el, dar o fac pentru ca nu vreau sa-l accept. Stiu ca nu asta e solutia, dar m-am obisnuit cu masca primita. Undeva e el.. el de la departare, el cu acelasi zambet, acelasi mers, aceeasi ironie cu care in mintea mea ruleaza.. Obisnuieste sa prinda viata des, e ideal, e un…”

Cerul se degrada grabit in urletele singuratice ale viscolului. Acolo s-a oprit totul. Pe marginea unui lac gaseai, doar petale. Petale calatoare..Purtate de vantul nemilos ce ascundeau un infinit de viata, fara sansa. Durerea sfasietoare a frigului se oglindea in orice trecator.

El isi grabea pasul inconstient, catre infinit. Nu stia ca deja acceptase cursul naturii. Pret de cateva secunde si-a proptit privirea in mireasma confuza a fericirii, aparent imposibila. A vrut sa renunte, dar ceva la tinut acolo. Ceva l-a strans de mana, potolindu-i furtuna din interior si eliberandu-i inima. Zambetul sau adormit, ascundea mii de lacate descuiate..
Cat cuprindeai cu privirea, totul capata o libertatea vie, acea libertate de care fiecare are nevoie..

Un gând despre „Din interiorul lui..

  1. Robert spune:

    Captivant!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: